miercuri, 6 august 2014

Despre Muntenegru


Anul acesta vacanta principala a fost Muntenegru. Am ales pentru prima data sa calatoresc undeva fara sa stiu prea multe detalii si fara sa fac eu rezervarea. Am ales sa mergem in grup ( 3 familii cu copii mici) si am plecat stiind prea putin despre aceasta tara, avand destinatia principala Ulcinj, unde aveam sa stam 8 zile.


Pozele cred ca spun deja suficient. Nu stiam daca sunt in Austria sau e acea tara mica si saraca despre care auzisem?! Peisajul era destul de frumos si totusi obositor. Cam totul a fost altfel decat ne imaginasem. Drumul este plin de serpetine si zone stancoase de munte, asa ca pare practic interminabil, dar plin de privelisti superbe. Am mai vizitat si alte locuri care au munte si mare la un loc, dar nu ma asteptam la atat verde si aer proaspat. Era minunat...totul de un verde crud si atat de perfect...mergand printre nori cu muntele intr-o parte si marea in cealalta parte, era de vis!


Ajunsa in Ulcinj, am fost putin dezamagita de mare care desi are apa curata si limpede, pare murdara datorita nisipului inchis la culoare. Velika Plaza, e interminabila si mi-a placut curatenia dar si spatiul liber foarte mare lasat intre mare si sezlonguri. Sezlongurile erau foarte aerisite si lumea decenta. Nu am vazut femei topless, nu era muzica pe plaja, te mai deranja din cand in cand un vanzator ambulat de protectie solara insa per total, atmosfera era linistita.


Cosurile de gunoi sunt la tot pasul, 2 sezlonguri la 5 euro, pret  comparabil cu Romania, ca de altfel preturile la absolut orice, foarte mici.


Velika Plaza era plina de familisti si  o recomand cu drag pentru familiile cu copii. De asemenea, am apreciat foarte mult oamenii, care sunt tare draguti si cinstiti, astfel ca am stat fara grija gentutei de plaja, asa cum fac de obicei cand sunt in vacanta, cand stau cu grija bagajului de fiecare data cand intru in apa. La pranz cand plecam la hotel, lasam jucariile baiatului pe sezlong si nu mi-a disparut nimic. 


Populatia este majoritar albaneza si sunt musulmani. In a 3-a zi de vacanta s-a terminat Ramadanul si la receptia hotelului ne-au oferit dulciuri si sucuri. Toti oamenii din hotel unde am stat au fost foarte amabili si atenti. Va recomand cu tot dragul hotelul La Rosa Negra unde mancarea e foarte buna iar camerele curate si spatioase plus vederea minunata.


Orasul vechi e plin de moschee unde musulmanii sunt chemati la rugaciune de cateva ori pe noapte. M-a fascinat acest lucru, iar vederea e minunata.


Preturile sunt foarte bune, spre exemplu o cupa de inghetata este 50 de centi, o cola la 500 de ml in jur de 1.20 euro, o pizza in jur de 6 euro. 


Nu sunt foarte multe lucruri de facut daca sunteti in cautare de distractii insa pentru plimbari pe malul marii si relaxat acesta poate fi locul potrivit.


Sa nu va mire ca nu primiti bon si nota se face pe loc la restaurant. Un alt lucru uimitor era faptul ca preturile erau in toata tara la fel, de la benzina pana la apa de baut din supermarketuri.


Ne-am ales o zi in care sa vizitam si Dubrovnic, insa despre aceasta voi vorbi intr-o alta postare. Pana in Dubrovnic am luat la rand si alte statiuni din Muntenegru si va voi lasa poze din fiecare loc pe care l-am vizitat, preferatul meu fiind Kotor.

Petrovaka






Budva





Kotor

















In final, as recomanda aceasta destinatie de vacanta, cu toate ca drumul este obositor. Nu e cea mai luxoasa destinatie dar merita macar odata in viata vizitata. Este o tara in plina dezvoltare si as compara-o cu Romania acum 10-15 ani la economie, insa am apreciat locurile frumoase care sunt unice si oamenii de calitate care mi-au facut saderea mai frumoasa. 








8 comentarii:

  1. Imi inchipui cat de obositor ar fi, dar si cat de frumos, cu o rulota as vizita si eu multe tari. Preturile sunt f mici comparabil cu alte tari, in grecia cea mai ieftina pizza era la 8 euro.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da preturile sunt f. bune. muntenegru ar fi destul de greu de vizitat cu rulota datorita drumului foarte periculos cu drumuri inguste si la altitudine foarte mare.

      Ștergere
  2. Mă bucur tare mult că aţi avut parte de un sejur frumos şi liniştit, Bia! ♥
    Pupici! :-*

    RăspundețiȘtergere
  3. Mirific <3 !! Ma bucur tare tare mult ca ai avut o vacanta pe maasura !
    Te astept si pe la mine pe blog sa arunci o geana :* . Tocmai ce l-am deschis .
    Te puuup si iti doresc o zi minunata !

    RăspundețiȘtergere